Albuţ: Sunt bucuros că am putut să ajut echipa

Portarul Gloriei Bistriţa, Călin Albuţ, s-a declarat bucuros, vineri, că şi-a ajutat echipa să obţină un punct la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-0, la care a apărat un penalti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

"A fost un meci greu, de şase puncte, contra unei echipe bune. Am obţinut un punct important. La 11 metri trebuie să ai şansă. M-am dus în dreapta şi am apărat, sunt bucuros că am putut ajuta echipa. Pentru noi orice punct e foarte important, urmează un nou meci foarte dificil, cu Rapid, iar o victorie ne-ar scoate din zona periculoasă. Oricum, va trebui să luptăm până la sfârşit, dar un succes cu Rapid ne-ar linişti pentru moment", a spus Albuţ.

Mijlocaşul Radu Mărginean consideră foarte important punctul obţinut la Drobeta Turnu Severin. "Şi noi, şi ei am avut ocazii. Păcat că n-am reuşit să fructificăm, dar este un punct mare scos pe terenul unei contracandidate. E bine că n-am pierdut. Cu Rapid va fi greu, dar în fotbal orice este posibil, nicio echipa nu e invincibilă. Va trebui să jucăm cu încredere, să dăm totul şi să scoatem cel puţin un rezultat de egalitate", a menţionat fotbalistul.

Preşedintele clubului bistriţean, Jean Padureanu, a declarat că egalul este un rezultat bun pentru Gloria. "A fost un joc destul de echilibrat, până la un moment dat. Spre final, gazdele au venit cu elan către poarta noastră şi au apărut nişte situaţii mai periculoase. Oricum, şi noi am avut câteva ocazii bunicele. Rezultat echitabil, cu atât mai mult cu cât au ratat şi un 11 metri. De fapt, nu au ratat ei, ci Albuţ a apărat foarte bine. E un rezultat bun, ţinând cont de situaţia din clasament a ambelor echipe, de faptul că Pandurii e o contracandidată. Este un punct câştigat la lupta directă", a afirmat Pădureanu.

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, vineri, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în compania echipei Gloria Bistriţa, în etapa a XXI-a a Ligii I.

Echipa gazdă a ratat în minutul 69, prin Voiculeţ, un penalti acordat de centralul Teodor Crăciunescu după o intervenţie a lui Keita la Grecu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici