Alcaraz, după înfrângerea în faţa lui Dimitrov la Miami: M-a făcut să mă simt ca un puşti de 13 ani

Publicat: 29 03. 2024, 11:12
Actualizat: 29 03. 2024, 11:14

Alcaraz, în vârstă de 20 de ani, a fost învins de Dimitrov în două seturi, 6-2, 6-4. Aceasta a fost a doua înfrângere consecutivă a spaniolului în faţa lui Dimitrov (32 de ani).

„A jucat un tenis uimitor, aproape perfect. Nu am putut găsi soluţii. Nu am putut găsi o modalitate de a-l face să se simtă inconfortabil pe teren. A fost un meci grozav din partea lui”, a declarat Alcaraz, potrivit Reuters.

„Am o mulţime de frustrări acum, pentru că m-a făcut să mă simt ca la 13 ani. A fost o nebunie. Vorbeam cu echipa mea, spunând că nu ştiu ce trebuie să fac. Nu-i cunosc slăbiciunea. Nu ştiu nimic”, a spus tenismenul spaniol.

Alcaraz, de două ori câştigător de Grand Slam, a declarat că se gândeşte deja la următoarea întâlnire cu Dimitrov şi că plănuieşte să îşi schimbe jocul în faţa acestuia.

În ceea ce-l priveşte pe Dimitrov, numărul 12 mondial, acesta va juca a patra semifinală a sezonului, urmând să îl înfrunte pe Alexander Zverev, şi va intra în top 10 dacă va câştiga.