Prima pagină » Sport » Alcaraz îl învinge pe Rublev la ATP Finals şi rămâne în cursa pentru calificare

Alcaraz îl învinge pe Rublev la ATP Finals şi rămâne în cursa pentru calificare

Spaniolul Carlos Alcaraz a obţinut miercuri prima victorie la ATP Finals cu un succes în faţa rusului Andrey Rublev, pe care l-a învins relativ uşor cu 7-5, 6-2, pentru a-şi relansa speranţele de calificare în semifinala competiţiei, din Grupa Roşie.
Alcaraz îl învinge pe Rublev la ATP Finals şi rămâne în cursa pentru calificare
Rafael Hekman
15 nov. 2023, 18:22, Sport

Alcaraz, numărul doi mondial, a suferit o înfrângere în turul inaugural în faţa lui Alexander Zverev, dar a replicat energic în al doilea meci, în faţa unui adversar care nu a părut a fi în apele sale.

Rublev a reuşit să reziste în primul set, dar a ezitat la 5-5, când şi-a pierdut serviciul, Alcaraz adjudecându-şi apoi setul inaugural.

Lucrurile s-au deteriorat rapid pentru Rublev când şi-a pierdut serviciul la începutul setului secund. Întâi şi-a trântit racheta pe jos după ce i-a oferit lui Alcaraz o minge de break, iar când a pierdut game-ul şi-a lovit în mod repetat racheta în picior, provocându-şi sângerări la genunchi.

Alcaraz a preluat controlul complet după aceea, Rublev părând să joace împotriva lui însuşi. Disputa a ajuns la finalul previzibil în puţin mai mult de o oră.

Mai târziu, miercuri seara, germanul Zverev îşi poate garanta un loc în semifinale dacă îl va învinge pe Daniil Medvedev, ambii jucători urmărind să-şi adauge la clasament a doua victorie, după cea din meciul de deschidere.