Alcaraz îl învinge pe Rublev la ATP Finals şi rămâne în cursa pentru calificare

Publicat: 15 11. 2023, 18:22
Actualizat: 15 11. 2023, 18:24

Alcaraz, numărul doi mondial, a suferit o înfrângere în turul inaugural în faţa lui Alexander Zverev, dar a replicat energic în al doilea meci, în faţa unui adversar care nu a părut a fi în apele sale.

Rublev a reuşit să reziste în primul set, dar a ezitat la 5-5, când şi-a pierdut serviciul, Alcaraz adjudecându-şi apoi setul inaugural.

Lucrurile s-au deteriorat rapid pentru Rublev când şi-a pierdut serviciul la începutul setului secund. Întâi şi-a trântit racheta pe jos după ce i-a oferit lui Alcaraz o minge de break, iar când a pierdut game-ul şi-a lovit în mod repetat racheta în picior, provocându-şi sângerări la genunchi.

Alcaraz a preluat controlul complet după aceea, Rublev părând să joace împotriva lui însuşi. Disputa a ajuns la finalul previzibil în puţin mai mult de o oră.

Mai târziu, miercuri seara, germanul Zverev îşi poate garanta un loc în semifinale dacă îl va învinge pe Daniil Medvedev, ambii jucători urmărind să-şi adauge la clasament a doua victorie, după cea din meciul de deschidere.