Preşedintele aflat în funcţie, Norris Măgeanu, l-a învins pe singurul său contracandidat, Silviu Bulugioiu, cu 92-35. Un vot a fost anulat.
Cu doar câteva zile înaintea alegerilor, tabăra lui Silviu Bulugioiu îl acuza pe actualul preşedinte că va încerca să fraudeze alegerile pentru conducerea Federaţiei 2023 prin încălcarea statutului Federaţiei.
Deşi şi-a făcut campanie în teritoriu, Bulugioiu, soţul Roxanei Ciuhulescu, n-a reuşit să strângă mai mult de 12 voturi, întrucât restul până la 35 sunt cele ale cluburilor care l-au propus să candideze pe el şi pe cei din echipa lui.
Norris Măgeanu conduce FRAS din 2015. El a câştigat al treilea mandat, astfel că rămâne în funcţie până în 2027. În 2019 a câştigat cu mari emoţii împotriva lui Bogdan Militaru, cu un rezultat de 47-45.