Jocurile de joi, de la cele şase evenimente de încălzire de la Melbourne Park, vor fi afectate de această situaţie, a declarat pentru BBC premierul statului Victoria, Andrew Andrews.
Acesta a mai completat totuşi că: „În acest moment nu există niciun impact asupra turneului propriu-zis”, referindu-se la probabilitatea ca cei izolaţi miercuri să nu poată participa la Australian Open.
Aceştia vor fi liberi să revină în competiţie după un test negativ.
Australian Open începe luni, după ce fusese amânat trei săptămâni, pentru a permite jucătorilor să petreacă în izolare cele 14 zile impuse de autorităţile locale.
Un angajat al hotelului Grand Hyatt, din districtul central de afaceri din Melbourne, a fost testat pozitiv la Covid-19, existând suspiciuni că este vorba despre tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2.
Acesta este unul dintre hotelurile în care o parte dintre cei 1.000 de jucători şi oficiali au petrecut perioada de carantină de 14 zile, la sosirea în Australia.
Cele 500-600 de persone izolate sunt considerate a fi „contacte ocazionale” ale bărbatului, în consecinţă „nu este nevoie ca oamenii să fie panicaţi sau alarmaţi”, a mai spus Andrews, care a anunţat că statul Victoria va reveni la unele restricţii, inclusiv măşti care trebuie purtate în interior.
Australia a impus unele dintre cele mai dure restricţii din lume în ultimul an, în încercarea de a suprima coronavirusul. Luni decontroale stricte la frontieră, atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern, au contribuit la limitarea cazurilor Covid-19 la mai puţin de 29.000 şi a deceselor la mai puţin de 1.000.
Întrebat despre Australian Open, Andrews a adăugat: „Avem un caz şi decizia a fost luată: evenimentul va continua săptămâna viitoare”.