- Home
- Sport
- MONTREAL, (07.11.2013, 11:13)
- Adrian Petculescu
Alessandro Nesta şi-a anunţat retragerea din activitate
Jucătorul italian Alessandro Nesta a confirmat, miercuri, că se retrage din activitatea competiţională, la o săptămână după ce a încheiat sezonul cu echipa Montreal Impact, cu care a evoluat în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS).
Urmărește
119 afișări
Alessandro Nesta (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Corpul meu este obosit şi cred că este timpul să mă opresc după 20 de ani de activitate la un înalt nivel. Am avut şansă, am câştigat numeroase trofee, dar este un moment potrivit să spun «stop» şi să încep o nouă viaţă cu familia mea", a declarat Nesta, în vârstă de 37 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Montreal.
Nesta şi-a început cariera la Lazio Roma, cu care a câştigat un campionat, în 2000, apoi a evoluat zece ani la AC Milan, unde a fost campion al Italiei în 2004 şi 2011 şi a cucerit Liga Campionilor, în 2003 şi 2007. El a strâns 78 de selecţii în echipa naţională a Italiei, fiind campion mondial în 2006.
Fostul fundaş a respins speculaţiile conform cărora ar urrma să de vină noul antrenor al echipei Impact, în locul elveţianului Marco Schallibaum.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
"Am auzit şi eu aceste zvonuri, dar ele sunt lipsite de valoare. Este un antrenor la echipă, eu nu am vorbit nimic cu cei din conducerea clubului, eu nu le-am cerut nimic. Voi locui la Miami şi, timp de un an, vreau să învăţ lucruri noi. După această perioadă, voi încerca să devin antrenor, nu ştiu încă unde, dar este sigur că vreau să încerc", a spus Nesta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe