Alexander Wurz se retrage din Formula 1

Publicat: 08 10. 2007, 21:52
Actualizat: 05 11. 2012, 16:13

"Când începi să ai îndoieli asupra a ceea ce faci, este timpul să renunţi. Eu am început să am aceste îndoieli în acest an", spune pilotul, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al echipei Williams.

Wurz, în vârstă de 33 de ani, a participat de-a lungul carierei la 69 de Mari Premii de Formula 1. Williams a precizat că va anunţa marţi numele înlocuitorului lui Wurz pentru Marele Premiu al Braziliei.

Cel mai tânăr câştigător al cursei 24 de ore de la Mans, în 1996, Wurz a obţinut în luna iunie, la Montreal, a treia clasare pe podium în Formula 1 din carieră, după cele din Marele Premiu al Marii Britanii, din 1997, şi Grand Prix-ul statului San Marino, din 2005, în care a ocupat de fiecare dată locul trei.

Alexander Wurz a semnat cu Williams în 2006, ca pilot de încercări. Între 1997 şi 2000, el a concurat pentru Benetton, iar din 2001 în 2005 a fost pilot de rezervă la McLaren-Mercedes.

Pilotul austriac, domiciliat în Monaco, a menţionat că în viitor ar putea lucra tot în Formula 1, pentru a forma tinerii piloţi, şi să concureze din nou la Mans.