Meciul a durat o oră şi 50 de minute.
Dulgheru a obţinut un premiu de 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA, iar Wozniacki 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.
Alexandra Dulgheru şi Caroline Wozniacki au mai fost adversare până în prezent de două ori, ambele meciuri fiind de asemenea câştigate de sportiva daneză. Wozniacki a învins-o pe Dulgheru în 2010, în turul trei la Roland Garros (6-3, 6-4), iar în acest an, în turul doi al turneului de la Doha, a beneficiat de abandonul româncei (6-1, 3-0).
Pentru Dulgheru, 25 de ani, fostă ocupantă a locului 26 în 2011, finala de la Kuala Lumpur a fost a treia din carieră. Românca a mai jucat două finale în circuitul WTA, ambele la Varşovia, în 2009 şi 2010, şi de fiecare dată şi-a trecut în palmares titlul la turneul polonez de categorie Premier.