- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Alexandrina Barbosa, noul transfer al campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea
Handbalista portugheză Alexandrina Barbosa Cabral a semnat, sâmbătă, un contract valabil pe un sezon cu echipa campioană a României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Barbosa revine în Liga Naţională după ce între 2008 şi 2010 a evoluat la Rulmentul Braşov, de unde s-a transferat ulterior la Itxako Navarra.
"După primul an, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare, se va discuta prelungirea contractului pentru încă un an sau doi. Iar, despre viitor, pot spune doar că avem şi alte tratative pentru viitorul sezon", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru.
"Sunt foarte bucuroasă că mă întorc în România. Cu atât mai mult, cu cât revenirea mea se face la un club ca Oltchim, important şi foarte serios în Europa, unde preocuparea pentru sport şi performanţă, ca şi pentru jucătoare, este foarte mare. Am avut mai multe oferte primite de la diferite cluburi de top - asta imediat după ce am decis să părăsesc Itxako, încercând o nouă provocare - dar am ales Oltchim, pentru că proiectul oferit şi explicat de cei de acolo mi-a plăcut cel mai mult. Cunosc jucătoarele din România în marea lor majoritate, dar ca prietenă apropiată pot spune că îmi este Oana Chirilă. La Oltchim voi avea aceaşi dorinţă ca şi clubul: să câştigăm Liga Campionilor. În acelaşi timp va trebui să conştientizăm faptul că fiecare dintre echipele participante în această prestigioasă competiţie îşi doresc acelaşi lucru. De aceea va fi foarte dificil, nu şi imposibil. Cred că prin muncă, răbdare şi mult efort, Oltchim îşi va realiza dorinţa, deoarece are potenţial şi valorile necesare", a spus şi noua jucătoarea a Oltchimului, cu ocazia semnării contractului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Cu Itxako Navarra, Barbosa a jucat finala Ligii Campionilor în sezonul trecut, iar în cel actual a evoluat în grupele principale. Barbosa va împlini 26 de ani în 5 mai, joacă la linia de 9 metri şi are 1.75 metri înălţime.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO