Alexandru Bunea: Boloni va antrena Rapidul, în proporţie de 99,99 la sută
Alexandru Bunea, membru în Consiliul de Administraţie al FC Rapid, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că Ladislau Boloni va fi, în proporţie de 99,99 la sută, antrenorul formaţiei giuleştene, urmând ca tehnicianul să dea un răspuns final până la 29 mai.
Alexandru Bunea: Boloni va antrena Rapidul, în proporţie de 99,99 la sută
"Până joi vom avea un răspuns definitiv de la domnul Boloni. Dar discuţiile cu dânsul sunt pozitive. Eu sunt foarte optimist. 99,99 la sută Boloni va fi antrenorul Rapidului. Pentru semnarea actelor nu s-a stabilit nimic. Că ne ducem noi acolo, că vine dânsul aici, nu e asta o problemă, acum cu avionul ajungi imediat", a explicat Bunea.
Întrebat de ce s-a amânat din nou termenul acordat tehnicianului Ladislau Boloni pentru un răspuns la oferta clubului Rapid, Bunea a răspuns: "Nu ştiu dacă are probleme contractuale cu Al Jazeera, nu cred. Probabil că ne-a dat termenul acesta pentru că abia s-a terminat campionatul acolo şi îi trebuie şi lui o zi-două de repaus".
Potrivit oficialului FC Rapid, detaliile contractuale nu s-au schimbat de la ultima vizită a acţionarilor Fathi Taher şi George Copos la Dubai, durata înţelegerii urmând să fie de trei ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Ladislau Boloni a ratat cu Al Jazeera câştigarea campionatului în Emiratele Arabe Unite, după ce a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 0-0, cu Al Shabab, în etapa a XXII-a, ultima a campionatului. În ultima perioadă, Ladislau Boloni a negociat cu oficialii FC Rapid preluarea, din această vară, a funcţiei de antrenor principal. Conducătorii rapidişti au anunţat, în mai multe rânduri, că vor primi un răspuns final de la fostul tehnician al echipelor Sporting Lisabona, Nancy, Rennes şi AS Monaco după încheierea campionatului din Emiratele Arabe Unite.
Cotidianul L'Equipe a anunţat în numărul său de vineri că tehnicianul Ladislau Boloni a fost propus grupării RC Lens pentru funcţia de antrenor principal, rămasă vacantă după despărţirea de Jean-Pierre Papin, ca urmare a retrogradării echipei în liga secundă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO