Alexandru Deaconu a fost desemnat observator de arbitri la semifinala Ligii Campionilor

Publicat: 28 04. 2025, 16:32
Alexandru Deaconu, managerul proiectului de implementare VAR in Romania, participa la o conferinta de presa la sediul Federatiei Romane de Fotbal (FRF), in Bucuresti, joi, 27 aprilie 2023. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Alexandru Deaconu a fost delegat de UEFA ca observator de arbitri la partida dintre FC Barcelona și Internazionale Milano, meci programat miercuri, de la ora 22.00.

Deaconu va superviza o brigadă de arbitri din Franța, cu Clément Turpin la centru. Asistenți vor fi Nicolas Danos și Benjamin Pages, al patrulea oficial François Letexier, în timp ce în camera VAR se vor afla Jérôme Brisard și Willy Delajod, scrie FRF.

În cealaltă semifinală se întâlnesc, marți, Arsenal și PSG. Jocurile retur se vor juca în 6-7 mai.