Alexandru Piţurcă vrea să înscrie împotriva Universităţii Craiova

Publicat: 29 04. 2009, 14:49
Actualizat: 29 03. 2020, 19:54

„Eu zic că va fi meci frumos între două echipe bune ale campionatului şi cei care vor avea de câştigat sunt suporterii acestora pentru că sunt convins că va fi şi spectacol. Sigur că eu îmi dorec să obţinem victoria şi chiar să şi marchez. O victorie în meciul cu Universitatea ne-ar ajuta să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ne clasa în primele zece locuri. Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să ne îndepărtăm de zona retrogradării, dar încă mai avem de luptat pentru a ne îndeplini şi obiectivul în meciurile care vor urma”, a spus Alexandru Piţurcă.

Partida Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Craiova, din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.30.