Alina Dumitru şi Adrian Mutu au primit titlul de cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni

Fotbalistul Adrian Mutu şi judoka Alina Dumitru au primit titlul de cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni (Prahova), în faţa Primăriei, unde a fost întins un covor roşu, ei primind şi câte o plachetă şi câte un trofeu, reprezentând un fotbalist, respeciv doi luptători.

Urmărește
6 afișări

Cei doi au fost întâmpinaţi de primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, cu pâine, sare şi afinată. Acordarea acestui titlu presupune, de asemenea, ca amândoi să primească un teren de 500 de metri pătraţi în staţiunea Buşteni, teren pus la dispoziţie de autorităţile locale.

Mutu a menţionat că deşi nu ştie să schieze şi nu are voie să practice schiul, fiul său Mario va fi încântat de faptul că va putea să schieze la Buşteni. În schimb, Mutu a spus că va veni să se relaxeze.

Alina Dumitru a primit flori din partea băieţilor din Buşteni, iar Adrian Mutu din partea fetelor.

Alina Dumitru şi Adrian Mutu s-au întâlnit cu consilierii locali în clădirea Primăriei şi vor participa la o recepţie oferită în cinstea lor.

Alte personalităţi precum Lucian Bute, Adrian Diaconu, campionul la bob Ion Panţuru, soprana Angela Gheorghiu, Cornelia şi Lupu Rednic sunt cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni, fiecare dintre ei primind terenuri în staţiune.

Savin a spus că ideea de a acorda titluri de cetăţean de onoare i-a venit la începutul anilor 1990, când a vizitat Italia şi văzut că la Capri foarte multe vedete au case pentru că au primit de la autorităţile locale terenuri, această metodă fiind un mod de promovare a acelei regiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici