Amauri a fost împrumutat de Juventus la FC Parma
Atacantul brazilian cu cetăţenie italiană al echipei Juventus Torino, Amauri Carvalho de Oliveira, a fost împrumutat până la finalul sezonului la formaţia FC Parma, informează site-ul tuttomercatoweb.com.
Parma va avea prima posibilitate de achiziţionare definitivă a jucătorului la finalul acestui sezon.
Amauri, în vârstă de 30 de ani, a fost achiziţionat de Juventus în 2008 de la US Palermo, şi a marcat 17 goluri în 71 de partide jucate pentru formaţia torineză.
În schimb, Juventus l-a achiziţionat sub formă de împrumut pe atacantul formaţiei Cagliari, Alessandro Matri. Pentru împrumutul lui Matri, Juventus a plătit 2,5 milioane de euro. În vară, Juventus va avea posibilitatea să-l achiziţioneze definitiv pe Matri, pentru 15,5 milioane de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO