Prima pagină » Sport » Manny Pacquiao a obţinut a opta centură de campion din carieră

Manny Pacquiao a obţinut a opta centură de campion din carieră

Pugilistul filipinez Manny Pacquiao a câştigat pentru a opta oară o centură de campion la o categorie diferită, după ce l-a învins pe mexicanul Antonio Margarito, sâmbătă, la Dallas, într-un meci pentru titlul vacant WBC la supermijlocie.
Manny Pacquiao a obţinut a opta centură de campion din carieră
Indira Crasnea
14 nov. 2010, 13:11, Sport

Pacquiao a dominat total în meciul de la Dallas, arbitrii-judecători declarându-l unanim învingător la puncte (120-108, 118-110, 119-109). În repriza a 11-a din cele 12, Pacquiao chiar se uita la arbitru parcă cerându-i să oprească lupta.

„Îmi părea rău pentru adversarul meu. Avea ochii umflaţi şi faţa însângerată. Voiam ca arbitrul să vadă care este situaţia. În repriza a 12-a, nu am încercat să-l fac KO pe Margarito, antrenorul meu mi-a spus să fiu blând”, a declarat sportivul filipinez.

La meci au asistat 50.000 de spectatori.

Pacquiao, în vârstă de 31 de ani, deputat în Filipine, a obţinut în faţa lui Margarito a 13-a sa victorie consecutivă şi a opta centură de campion. Două din titluri i-au fost însă atribuite de alte organizaţii decât cele patru majore – WBA, WBC, IBF, WBO.

Filipinezul are acum în palmares 52 de victorii (38 înainte de limită), 3 înfrângeri şi două meciuri nule, în timp ce Margarito are 38 de victorii (27 înainte de limită) şi 7 înfrângeri.