Ana Bogdan şi-a luat revanşa în faţa Soranei Cîrstea la turneul de la Eastbourne

Publicat: 26 06. 2023, 18:04
Actualizat: 26 06. 2023, 18:06

Ana Bogdan trece astfel în turul doi la Eastbourne, după o victorie în 3 seturi, cu 6-3, 2-6, 6-3, la capătul unui meci ce a durat o oră şi 53 de minute.

Ana Bogdan (61 WTA) a venit din calificări, unde a trecut de două tururi preliminare. În turul secund o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre americana Madison Brengle (114 WTA) şi franceza Caroline Garcia (5 WTA), favorita numărul 2.