- Home
- Sport
- CLUJ-NAPOCA, (06.02.2025, 07:45)
- Cosmin Pirv
Ana Bogdan, singura româncă rămasă în competiţia de simplu la Transylvania Open, joacă joi
Ana Bogdan, singura jucătoare din România care a rămas în competiţia de simplu de la Transylvania Open, joacă joi cu italianca Elisabetta Cocciaretto.
![Imaginea articolului Ana Bogdan, singura româncă rămasă în competiţia de simplu la Transylvania Open, joacă joi](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/22682748/1/473140354-18028518116629132-8763014246432943162-n.jpg?width=560)
Sursa foto: Facebook
Partida este ultima a zilei de pe Terenul Central din BT Arena din Cluj-Napoca.
Iată programul meciurilor de joi:
Terenul Central - start 11:00 AM
[5] K. Siniakova (CZE) vs C. Dolehide (USA)
[1] A. Potapova vs V. Golubic (SUI)
NB 3:30 PM A. Blinkova vs [Q] E. Seidel (GER)
NB 6:00 PM L. Bronzetti (ITA) vs [3] P. Stearns (USA)
[7] E. Cocciaretto (ITA) vs [WC] A. Bogdan (ROU)
Teren 2 - start 11:00 AM
M. Chwalinska (POL) / A. Detiuc (CZE) vs [4] E. Appleton (GBR) / Q. Tang (CHN)
NB 1:00 PM K. Piter (POL) / A. Sasnovich vs M. Brooks (GBR) / I. Haverlag (NED)
M. Kempen (BEL) / A. Siskova (CZE) vs [2] Y. Sizikova / F. Stollar (HUN).
Miercuri, Katerina Siniakova, actualul număr 1 mondial la dublu şi locul 54 în clasamentul de simplu, a avut o confruntare dificilă împotriva britanicei Francesca Jones. Într-un meci intens, ce a durat peste două ore, Siniakova s-a impus în trei seturi: 6-5, 5-7, 6-4.
Jaqueline Cristian, una dintre favoritele publicului român, a întâlnit-o pe tânăra Ella Seidel, în vârstă de doar 19 ani. Nemţoaica a adoptat un stil de joc agresiv, iar Jaqueline, vizibil afectată de o răceală puternică, nu a reuşit să ţină pasul. Cu toate acestea, jucătoarea româncă rămâne în competiţie, la dublu.
„Evident nu sunt bine. Am încercat să mă refac. Sunt pe antibiotic de vreo trei zile, deşi ştiu că mă înmoaie. Zilele astea nu am putut să mă antrenez, am încercat să joc cât mai târziu posibil, dar nu am fost aptă. Sunt foarte congestionată, răcită. Căutam aer pe teren, efectiv nu intra aerul în plămâni, dar am încercat, fiindcă nu aveam cum să vin la Cluj şi să mă retrag, nu m-a lăsat sufletul. Nefiind la capacitate de 100%, nu erau prea multe lucruri pe care puteam să le fac. Ella are un stil de meci destul de agresiv, trebuie să stai cu ea acolo, să încerci să o scoţi din ritmul ei, să ţii raliuri lungi, iar eu după fiecare raliu gâfâiam şi căutam aer. Eu credeam iniţial că jucăm joi la dublu, dar nu, deci asta e mai bine pentru mine. Sper ca mâine să mă refac, să fiu mai ok pentru vineri şi vineri să pot să fiu într-o formă fizică mai bună”, a declarat Jaqueline Cristian.
La meciurile din turul doi, ucraineanca Anhelina Kalinina, favorita numărul 4 a turneului, şi-a asigurat un loc în sferturile de finală după o victorie în faţa olandezei Suzan Lamens. Printre celelalte jucătoare calificate în sferturi se numără Aliaksandra Sasnovich şi Viktoriya Tomova, care a avut o victorie spectaculoasă împotriva Olgăi Danilovic, scor 7-5, 7-5.
La dublu, echipele Madeleine Brooks şi Isabelle Haverlag, Magali Kempen şi Anna Siskova, precum şi Yana Sizikova şi Fanny Stollar au obţinut calificarea în sferturile de finală.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22680743/3/9-blocuri.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22682748&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe