Prima pagină » Sport » Ana Ivanovici a învins-o pe Eugenie Bouchard, în grupa Simonei Halep

Ana Ivanovici a învins-o pe Eugenie Bouchard, în grupa Simonei Halep

Jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, în etapa a doua a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor, din care face parte şi Simona Halep.
Ana Ivanovici a învins-o pe Eugenie Bouchard, în grupa Simonei Halep
Adrian Petculescu
22 oct. 2014, 16:16, Sport

Ivanovici a avut nevoie de o oră şi 23 de minute pentru a obţine prima victorie la această competiţie.

Tot miercuri, Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams.

Halep ocupă locul 1 în Grupa Roşie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, şi este aproape de calificarea în semifinale. În clasament urmează Ivanovici şi Williams cu câte o victorie şi Bouchard, care a înregistrat două înfrângeri.

Românca va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA. Williams şi Bouchard se vor întâlni joi.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare.