Anca Todoni şi Gabriela Ruse, calificate pe tabloul principal la Australian Open
Pentru Anca Todoni (20 ani, 110 WTA), victoria împotriva americancei Varvara Lepchenko (38 ani; 128 WTA) cu 6-3, 6-2 aduce o calificare în premieră la Australian Open în competiţia principală. Todoni a mai fost prezentă pe tabloul principal al unui Grand Slam doar la Wimbledon, în 2024, când a trecut de calificări, dar şi de primul tur.
Gabriela Ruse (27 ani, 125 WTA) a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe americana Emina Bektas (30 ani, 190 WTA), cu scorul de 6-2, 7-5 şi revine pe tabloul principal al competiţiei de la antipozi, după ce în 2022 reuşea să treacă de Paolini în primul tur, fiind apoi eliminată de Veronika Kudermetova.
Cele două se alătură pe tabloul principal celorlalte trei românce, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian, urmând să-şi afle adversarele din primul tur la tragerea la sorţi ce va avea loc sâmbătă.