Prima pagină » Sport » Monica Niculescu, calificare în şaisprezecimile turneului de tenis de la Doha

Monica Niculescu, calificare în şaisprezecimile turneului de tenis de la Doha

Tenismena Monica Niculescu (locul 37 WTA) a câştigat, marţi seară, meciul împotriva sportivei sârbe Jelena Jankovic (locul 20 WTA), scor 3-6, 6-4, 7-5, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale în valoare de 2.818.000 de dolari.
Monica Niculescu, calificare în şaisprezecimile turneului de tenis de la Doha
Andrei Ionascu
23 feb. 2016, 20:28, Sport

Niculescu a trecut de tenismena în vârstă de 30 de ani în 2 ore şi 46 de minute de joc. Pe durata partidei, românca nu a servit niciun as şi nu a făcut nicio dublă greşeală, iar procentajul primului serviciu a fost de 80% (dintre care 47% puncte câştigate). Meciul a fost unul cu foarte multe game-uri pierdute pe propriul serviciu. Jankovic şi Niculescu şi-au pierdut de câte 10 ori serviciul.

A fost a 7-a confruntare între Niculescu şi Jankovic. Sportiva din Serbia conduce la întâlniri directe cu 5-2, dar Niculescu a câştigat ultimele două meciuri.

Pentru victoria obţinută, românca va primi 105 puncte în clasamentul WTA şi 29.580 de dolari. În şaisprezecimile competiţiei de categorie Premier 5 (900 de puncte pentru campioană), Niculescu o va întâlni pe Agnieszka Radwanska (Polonia, locul 3 mondial). Scorul întâlnirilor directe este 1-1, iar Niculescu a câştigat cea mai recentă partidă, în 2015, pe iarba de la Nottingham, scor 5-7, 6-4, 6-0.

Monica Niculescu este fostă sfertfinalistă a competiţiei din Qatar (în 2012), dar nu are de apărat niciun punct în clasamentul WTA, întrucât nu a participat în 2015. Angelique Kerber (locul 2 WTA) şi Simona Halep (numărul 4 în lume) sunt favorite la câştigarea trofeului. Simona Halep joacă, marţi, cu Elena Vesnina (Rusia, 115 WTA), în turul 2 al competiţiei. Turneul WTA de la Doha (Qatar) este dotat cu premii totale în valoare de 2.818.000 de dolari.

Monica Niculescu a jucat pentru România în cadrul FED Cup împotriva Cehiei, în perioada 6-7 februarie. Ea a înregistrat o victorie (6-3, 6-4 cu Petra Kvitova) şi o înfrângere (4-6, 6-4, 3-6 cu Karolina Pliskova). În acest an, Monica Niculescu a fost eliminată în turul doi al turneului de Mare Şlem Australian Open.