Anchetă internă la FFF, după apariţia unor acuzaţii de rasism privind centrele de pregătire

Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Fernand Duchaussoy, a anunţat, vineri, deschiderea unei anchete interne după ce site-ul de investigaţii Mediaport a acuzat FFF că ar fi adoptat un plan secret de limitare a numărului jucătorilor de culoare şi de origine arabă în centrele sale de pregătire.

Urmărește
11 afișări

"Vom face lumină, am încredere totală în staful meu. Vom face o anchetă internă, împreună cu ministerul Tineretului şi Sportului", a spus Duchaussoy, precizând că nu ştie nimic despre acuzaţiile Mediaport.

Potrivit france24.com, Mediaport a publicat, joi, un raport în care dezvăluie existenţa unui sistem de discriminare rasială pus la cale împotriva tinerilor jucători în centrele naţionale de pregătire. Potrivit unor surse din cadrul FFF citate de site-ul de investigaţii, academiile de fotbal ar fi primit indicaţii să nu selecţioneze mai mult de 30 la sută jucători de culoare şi de origine arabă peste vârsta de 12-13 ani.

Mediapart, care a devenit cunoscut în urma dezvăluirilor din scandalul politico-financiar Woerth-Bettencourt, a scris că jurnaliştii săi au primit informaţii de la persoane din cadrul FFF, "scandalizate de acest proces". Potrivit acestora, planul ar fi fost propus la şedinţa din 8 noiembrie 2010 a Programului Naţional de Dezvoltare (DTN) din cadrul federaţiei, iar selecţionerul Laurent Blanc s-ar fi declarat în favoarea aplicării unei astfel de cote. Blanc ar fi dat ca exemplu selecţionata Spaniei, campioana mondială "en-titre", pe care o consideră o echipă "fără probleme, ce nu are niciun negru în componenţă".

Conform raportului site-ului de investigaţii, planul ar fi fost aprobat şi pus în aplicare la începutul acestui an, toate academiile şi şcolile de fotbal, inclusiv Centrul Naţional de la Clairefontaine, fiind informate cu privire la aceste măsuri.

Selecţionerul Laurent Blanc a negat existenţa unui asemenea proiect, precizând că aşa ceva ar fi imposibil de pus în aplicare în fotbal. "Acest proiect nu există. Totul, din punctul meu de vedere, este fals", a spus Blanc, vineri, la Bordeaux, adăugând că dacă cineva a adoptat un asemenea plan ar trebui pedepsit.

Blanc a stârnit controverse după ce a interzis carnea halal (n.r. - provenită de la animale sacrificate conform ritualului islamic) din meniul jucătorilor odată ce a devenit, vara trecută, selecţionerul naţionalei Franţei. Totodată, el s-a plâns de fotbaliştii cu dublă naţionalitate care, după ce pregătesc în centrele franceze, aleg să evolueze pentru alte echipe naţionale

Mediapart a arătat că nu ar fi pentru prima dată cănd jucătorii de origine străină s-ar fi confruntat cu discrimări de ordin rasial. În 1997, oficiali ai DTN au controlat bagajele tinerilor jucători nord-africani, pe care îi numeau "islamişti" sau "sarazini", susţinând că îi verificau dacă transportă covoraşe de rugăciune.

Andre Merelle, fost conducător al centrului de la Clairefontaine, a declarat, joi, că DTN a încercat să reducă numărul de jucători de origine africană la începutul anilor 90. "Nu a existat un plan oficial la acea vreme. Doar o referire la numărul de negri şi arabi. Li se părea (n.r. - celor de la DTN) că sunt prea mulţi", a spus el.

Fostul preşedinte de culoare al clubului Olympique Marseille, Pape Diouf, nu s-a arătat surprins de aceste acuzaţii, afirmând că, în opinia sa, fotbalul reflectă societatea franceză. "Adevărul este următorul. Fotbalul francez este o reflectare a societăţii franceze. Fotbalul francez este rasist", a afirmat Diouf, născut în Ciad din părinţi senegalezi.

Ministrul francez al Sporturilor, Chantal Jouanno, a cerut explicaţii :fără întârziere" din partea FFF, precizând că, deşi a înţeles dezminţirile federaţiei, aşteaptă să se facă lumină în acest caz.

Însă Mediapart a promis că va da publicităţii dovezile pe care le are în următoarele zile.

Reprezentativa Franţei face parte din aceeaşi grupă (D) cu reprezentativa României, în preliminariile Euro-2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici