Andone: Cu Timişoara nu e derbi, e un joc de trei puncte

Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că partida cu FC Timişoara, din ultima etapă a turului Ligii I, nu poate fi considerată un derbi, ci doar un meci obişnuit care trebuie câştigat.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Andone: Cu Timişoara nu e derbi, e un joc de trei puncte

Andone: Cu Timişoara nu e derbi, e un joc de trei puncte (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

"Nu e presiune, ce presiune? E un meci cu Timişoara, i-am bătut tot timpul. Nu aţi văzut că au început cu blat la Brăneşti, acum trebuie să mai inventeze ceva până la ora meciului. Suntem trecuţi prin asta, suntem un club mare, nu un club mic. E un joc cu Timişoara şi trebuie să-i batem. Pentru mine nu e un derbi, poate să spună cine ce vrea. E un meci de trei puncte ca la Brăneşti, ca la Mediaş. Ei vor să plece neînvinşi. Dacă ar pleca neînvinşi ar fi o performanţă pentru ei pentru că rămân acolo în faţă, rămân aproape de Galaţi şi rămân una dintre candidatele la titlu. Va fi un meci spectaculos pentru că şi ei au o echipă bună pe atac. Au lot bun, de ani de zile sunt acolo în faţă. Au strâns un lot bun", a declarat Andone.

Tehnicianul dinamovist consideră că echipa sa nu trebuie să rateze şansa de a se apropia de primul loc în clasament: "Un meci cu Timişoara înseamnă mult pentru suporterii noştri, pentru noi, în condiţiile în care cele trei puncte puse în joc ne apropie de poziţiile fruntaşe. Ştim că va fi greu, că e echipa neînvinsă, dar e altă partidă sâmbătă. Avem posibilitatea de a ne apropia de primele locuri şi ar fi păcat să ratăm şansa asta. Băieţii din ce îi simt sunt mobilizaţi pentru a câştiga partida asta. Trebuie să înscriem goluri nu un gol, petru că ştie toată lumea cum e apărarea noastră, nu putem să terminăm un meci fără gol primit. Şi atunci trebuie să marcăm goluri. Întâlnim Timişoara într-o perioadă bună, au avut un tur de campionat extraordinar, au un antrenor tânăr cu o experienţă internaţională mare ca jucător şi a început cu dreptul această carieră".

Andone nu îi consideră jucători periculoşi pe Zicu şi Helder, care s-au transferat în acest sezon la FC Timişoara, dar îl apreciază pe Alexa. "Nu mă tem de Zicu şi Helder, dacă mă temeam de ei îi ţineam aici. Helder nu a demonstrat la noi că poate juca. La Timişoara a demonstrat şi ca mijlocaş, şi ca fundaş. Aş vrea să joace fundaş, nu ştiu de ce nu îl folosesc fundaş, că îi pregătesc surpriza. Eu spun că Alexa este cel mai bun jucător al lor, e în cea mai bună perioadă a carierei lui. Are un moral fantastic, el e un jucător de moral", a mai spus antrenorul FC Dinamo.

Partida Dinamo-FC Timişoara, din cadrul etapei a XVII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici