Andone: La pauză le-am spus jucătorilor să se spele pe faţă, să se trezească
Antrenorul FC Dinamo Ioan Andone a declarat, duminică seară, că le-a spus jucătorilor săi, la pauza meciului cu Rapid, când erau conduşi cu 2-0, să se "spele pe faţă, să se trezească, pentru că au cam dormit în prima repriză".
Andone: La pauză le-am spus jucătorilor să se spele pe faţă, să se trezească (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Eu cred că jocul, calitatea jocului a fost influenţată de căldură, putea fi un spectacol mai frumos din punctul nostru de vedere. Avem o chestie de concentrare, am avut o primă repriză proastă ca şi la Split şi la Pandurii. Jucăm pe bucăţi şi asta mă deranjază. În repriza a doua puteam să mai înscriem trei goluri, dar eu nu sunt mulţumit pentru greşelile făcute, nu putem să luăm un campionat pe astfel de greşeli, poate să fie frumos pentru public. Sper să le putem elimina cât mai repede, puteau fi chiar două goluri diferenţă şi dacă nu era căldura asta, clar mai puteam înscrie două goluri. La pauză le-am spus jucătorilor să se spele pe faţă, să se trezească, pentru că au cam dormit în prima repriză. Nu ştiu, cred că trebuie să mă vadă la faţă, la pauză, altfel nu-mi explic. Rapidul a jucat bine dar nu i-a fost de ajuns doar o repriză", a declarat Andone.
Andone a apreciat că echipa sa este încă departe de ce ar trebui să joace. "Probabil că domnul Badea va remarca efortul depus şi poate primesc şi ei o primă, sunt convins de asta. Sper să revină şi Dragoş Grigore, Goian e refăcut total şi mă bazez pe el. La Garat a fost o neînţelegere, el nu vorbeşte româneşte, i s-a spus să bată mai repede şi el nu a înţeles. Cred că a greşit Balaj, s-a grăbit cu acel cartonaş galben. Cred că era bucuros dacă se termina 3-3 pentru că era spectacol. Suntem departe de ce ar trebui să jucăm noi, dar şi un gol mai mult decât adversarul e bine. Vor mai veni jucători, cu cât mai mulţi cu atât mai bine, poate şi renunţăm la unii, dar nu dintre cei care au avut deja oferte ci de alţii care nu intră în vedereile mele în acest an. Cine credea că poţi întoarce Rapidul de la 3-0, cu cea mai bună aprare din campionat? Dar, ăsta e fotbalul, se poate întâmpla oricând", a adăugat Andone.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO