Andone: Meciul putea fi amânat din cauza terenului impracticabil

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, sâmbătă, după remiza cu Gloria Bistriţa, scor 2-2, că ceea ce a dezavantajat echipa sa a fost starea terenului de joc şi a precizat că meciul trebuia amânat.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului Andone: Meciul putea fi amânat din cauza terenului impracticabil

Andone: Meciul putea fi amânat din cauza terenului impracticabil

"Rezultatul este corect la ceea ce am întâlnit azi. Oricum, n-a fost o partidă bună. A fost foarte bună din partea Bistriţei din cauza terenului impracticabil. Cred că şi terenul şi faptul că noi am venit prea relaxaţi au stat la baza acestui rezultat, dar am dat dovadă de mare tărie şi caracter că am putut să întoarcem de la 2-0, că şi la 2-0 a avut o ocazie uriaşă Bistriţa pentru 3-0 şi atunci meciul era încheiat pentru noi. Per ansamblu, rezultatul este echitabil, la numărul ocaziilor de gol, la dominare", a spus Andone.

Tehnicianul a explicat că s-a jucat în teren cu pase lungi şi s-a încercat păstrarea mingii în ultimii 30 de metri. "Ei au fost mai pregătiţi decât noi la un asemenea teren. Ştiau de marţi cum arată. Noi am făcut şi pe CMC în ideea că găsim un teren greu, dar nu în condiţiile de astăzi. Eu cred că se putea şi amâna. Nu ştiu cum e regulamentul, dar din ce îmi aduc aminte, se amână dacă pe 30 la sută din suprafaţă mingea nu sare, şi mingea nu sărea, chiar dacă ei puseseră nisip. Dar ăsta e terenul, a nins aici, a plouat. Neluţu Sabău mi-a zis că, dacă era să se dispute meciul marţi sau miercuri nu se putea. Ăsta e jocul, e primul meci în deplasare din care nu plecăm cu trei puncte, ci doar cu unul şi până la urmă trebuie să spunem merci că am luat punctul acesta, după părerea mea", a precizat Andone.

Întrebat cum comentează arbitrajul, antrenorul clujenilor a replicat: "N-am ce comenta. La terenul acesta, dacă mai alunecă unul.... Aşa poţi să zici că la primul gol n-a fost fault, aiurea. Nu trebuia să iei golul. Nu se respinge mingea în faţă. A fost un şut destul de bun şi mingea normal o respingi în lateral şi trebuiau şi fundaşi să urmărească mingea. Dar pe terenul acesta nu poţi să zici că a fost greşeală decisivă. E important că am revenit de la 2-0 că puteam să nu mai revenim".

Antrenorul echipei CFR Cluj a spus că penaltiul acordat la cel de-al doilea gol al echipei sale a fost corect. "Nu a fost fault, a fost tragere de tricou din ce am văzut eu de pe bancă. Cred că a fost penalti, cum a fost şi faultul lui Tilincă. Acum nu pot să zic că Cristi Balaj ne-a făcut pe noi să nu câştigăm 3 puncte. Nu, este rezultatul echitabil, până la urmă trebuie să recunoaştem: Gloria Bistriţa este o echipă organizată, cu jucători nu de mare valoare, dar a jucat bine pe terenul acesta. Bine, vom vedea în alte condiţii care va fi rezultatul, dar astăzi noi am pierdut 2 puncte aici pe merit, noi am fost de vină că nu ne-am adaptat aici. O echipă mare se adaptează mai repede la aceste condiţii ale terenului. Din păcate ne-au trebuit vreo 40 de minute, dar după aceea am reacţionat bine", a adăugat Andone.

Întrebat dacă CFR are ghinion la Bistriţa, Andone a zâmbit. "Anul trecut am pierdut, acum am făcut egal, la anul o să câştigăm la Bistriţa", a mai spus tehnicianul clujenilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici