„Dinamo a venit motivată la Vaslui, după o săptămână în care a tot apărut pe la televizor (n.r. – Ioan Andone) şi a spus că nu concepe să nu câştige. Andone a lătrat toată săptămâna la tv că el vine să câştige la Vaslui. A venit înainte de meci şi a spus că e rândul lor să câştige, că e 12-5 la rezultatele directe. Legat de arbitraj, Andone să meargă să raporteze domnului Badea ce gândeşte, dacă el poate să acuze arbitrajul astăzi înseamnă că atât a înţeles el din meciul ăsta. Dinamo este echipă bună, ne-a fost frică, dar am pregătit bine jocul şi practic am fost peste ei”, a spus Hizo.
Viorel Hizo a precizat că FC Vaslui a demonstrat că îşi merită locul în clasament:
„Am obţinut un rezultat pozitiv, am avut ocazia să dăm chiar şi mai multe goluri. Doar în prima repriză Wesley a avut trei situaţii clare de gol, însă puteam să şi primim, deci pot spune că am avut şi şansă. Practic am stat foarte bine în teren. Echipa şi-a revenit în două zile, deşi media de vârstă este mai înaintată decât cea a lui Dinamo. Am demonstrat că Vaslui îşi merită locul în clasament”.
Hizo este de părere că era normal ca Oţelul să se impună în meciul cu Unirea Urziceni, scor 3-0.
„Oţelul a obţinut o victorie normală, cum va fi normală şi cea a Timişoarei cu Sportul. Nu ştiu de ce se pun atâtea supoziţii când e vorba de astfel de confruntări, pentru că există diferenţe mari de valoare între Oţelul şi Urziceni şi Timişoara şi Sportul. Va fi un accident dacă Timişoara nu va câştiga cu Sportul”, a menţionat tehnicianul.
Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Wesley ’24 şi Cânu ’48.