Andone: Nu ştiu dacă amânarea etapei a XIX-a e o decizie bună sau rea

Antrenorul formaţiei FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu ştie dacă decizia FRF de amânare a etapei a XIX-a a Ligii I pentru anul viitor este una bună sau una rea, precizând că doar starea vremii din weekendul viitor ar putea să stabilească acest lucru.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Andone: Nu ştiu dacă amânarea etapei a XIX-a e o decizie bună sau rea

Andone: Nu ştiu dacă amânarea etapei a XIX-a e o decizie bună sau rea (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Dacă asta e decizia o respectăm, nu avem ce face, dacă majoritatea aşa a decis. Nu ştiu dacă e o decizie bună sau rea, nu avem de unde să ştim asta. Dacă vremea ar rămâne ca astăzi la sfârşitul săptămânii ar fi o decizie rea pentru că s-ar aglomera programul din primăvara viitoare. Dar dacă s-ar înrăutăţi şi am avea parte de terenuri ca la Vaslui sau chiar ca la noi, pe Dinamo, unde era plin de apă, s-ar putea să fie o decizie bună. Programul nostru se schimbă în sensul că va trebui să le dau mai repede vacanţă fotbaliştilor, la sfârşitul săptămânii", a declarat Andone.

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a decis, luni, ca etapa a XIX-a a Ligii I, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni, să fie amânată pentru 2011, din cauza vremii nefavorabile, informează site-ul oficial al FRF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici