Andone se îndoieşte că Rapid mai poate fi favorită la titlu

Tehnicianul echipei Rapid, Ioan Andone, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că noua sa formaţie putea fi favorită la câştigarea titlului de campioană, dar a pierdut patru meciuri de la începutul returului.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Andone se îndoieşte că Rapid mai poate fi favorită la titlu

Andone se îndoieşte că Rapid mai poate fi favorită la titlu (Imagine: Thomas Câmpean/Mediafax Foto)

"Rapid putea să fie favorită la titlu, dar s-au pierdut patru meciuri. Suntem acolo, dar din iarnă s-au pierdut patru meciuri. Ca să câştigi titlul trebuie să pierzi patru meciuri într-un campionat întreg şi nici atunci nu ştii sigur dacă îl câştigi. Dar lotul este foarte, foarte bun, sunt dubluri pe toate posturile. Mai sunt zece etape, deci 30 de puncte. Depinde de ce fac şi celelalte echipe. Dacă obţii 30 de puncte poţi să iei campionatul, iar dacă faci doar 20 poate nu te califici în Liga Europa. Poate e cea mai grea misiune pentru mine, pentru că sunt doar două luni, totul e concentrat", a spus antrenorul.

Andone susţine că Rapid trebuie să facă totul pentru a câştiga meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, programat, sâmbătă, de la ora 14.30, în cadrul etapei a XXV-a a Ligii I. "La jucători e o problemă psihică acum, pentru că după ce pierzi trei meciuri e greu. Dar valoare există. Dacă o luăm pe compartimente, Rapid e extrem de echilibrată, are jucători de valoare, nu sunt copii. Dacă ei câştigă cu Internaţional Curtea de Argeş atunci totul va fi mult mai uşor. Trebuie să facem orice să câştigăm acest joc", a explicat el.

Întrebat de ce nu a ascultat sfaturile celor care i-au spus să nu preia conducerea echipei Rapid, Ioan Andone a răspuns: "Sfaturi primeşti de la mulţi oameni... dar pe mine tocmai asta m-a convins că trebuie să vin la Rapid. Iar eu nu am nevoie de sfaturi la vârsta mea. Am nevoie de provocări. Iar asta e o provocare. Dacă era simplu, era altul în locul meu. E normal să ai emoţii când vii la Rapid, dar eu trec uşor peste ele. Azi, după ce mă voi vedea cu băieţii, gata, o să-mi treacă. Cât despre presiune, eu am lucrat sub presiune tot timpul".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici