Andone: Şi dacă era remiză, tot eram nemulţumit de joc
Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat că echipa sa a suferit o înfrângere nemeritată în meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 1-2, în etapa a XXX-a a Ligii I, însă a apreciat că şi dacă ar fi fost remiză, tot ar fi fost nemulţumit de jocul formaţiei sale.
Andone: Şi dacă era remiză, tot eram nemulţumit de joc (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
"O înfrângere poate nemeritată. Trebuie să-i felicit pe cei de la Gaz Metan pentru jocul bun prestat. Chiar dacă terminam la egalitate, eram nemulţumit de jocul echipei. În tot acest an am avut oscilaţii de formă, iar cum am jucat tot sezonul am jucat şi azi. Sper să câştigăm Cupa României, iar în campionat să terminăm pe 3. Ştiam ce calităţi are Gaz Metan, dar nu am ştiut să le dejucăm. Dacă există tratative pentru Pârvulescu, eu nu ştiu nimic despre asta. Aici la Mediaş este totul frumos, de la echipă, teren şi până la public. Stadionul, după mine, este mai frumos decât al nostru. Îmi place faptul că s-a format o nouă echipă frumoasă şi valoroasă în Ardeal. Dacă joacă cum au jucat azi cred că au şanse la Europa", a declarat Andone.
Antrenorul secund al Gaz Metan, Flavius Şomfălean, venit la conferinţa de presă în locul lui Cristi Pustai, suspendat, a declarat că Dinamo nu i-a surprins cu nimic pe ardeleni: "Ţin să felicit băieţii, pentru că astăzi au dat dovadă de multă determinare şi cred că am meritat pe deplin victoria. Nu cred că Dinamo ne-a surprins cu ceva, ne făcuserăm temeinic temele. Am avut emoţii pe final, dar ne bucurăm că a ieşit bine până la urmă. Vreau să felicit publicul, care ne-a purtat de la spate şi fără de care meciul ar fi fost mult mai greu".
Echipa Dinamo Bucureşti a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO