Andone: Vom vedea dacă Dolha îşi va prelungi sau nu contractul cu Dinamo

Publicat: 19 02. 2011, 15:35
Actualizat: 06 11. 2012, 22:09

„Vom vedea dacă îşi va prelungi sau nu contractul cu Dinamo, aşteptăm un răspuns de la Dolha. Eu oricum va trebui să păstrez trei portari în lot”, a spus Andone.

Tehnicianul a comentat, de asemenea, informaţiile potrivit cărora Rapid a ajuns la un acord privind transferul fundaşului bulgar Pavel Vidanov: „În vară am vrut să semneze cu Dinamo. Cred că până la urmă va semna cu Rapidul şi va fi un transfer foarte bun pentru Rapid”.

Rapid a ajuns la un acord privind transferul fundaşului bulgar Pavel Vidanov, de la gruparea ŢSKA Sofia, după ce s-a renunţat la împrumutul fundaşului Sebastian Mladen, legitimat la AS Roma.