Andre Villas-Boas: Sunt foarte mândru de jucătorii mei

Tehnicianul André Villas-Boas s-a declarat foarte mândru de jucătorii săi, după ce FC Porto a reuşit calificarea în finala Ligii Europa, în urma victoriei, cu scorul general de 7-4, din întâlnirea spaniolii de la Villarreal, informează uefa.com.

Urmărește
6 afișări

"Sunt foarte mândru de jucătorii mei, ne-am îndeplinit un obiectiv important. Am rezistat la presiunea echipei Villarreal şi acum jucăm finala cu Braga, care a eliminat echipe mari precum FC Sevilla, Liverpool sau Benfica. Este o mare provocare pentru noi", a declarat Villas-Boas.

Echipa portugheză FC Porto, cu fundaşul Cristian Săpunaru integralist, s-a calificat în finala Ligii Europa, deşi a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-1), de formaţia spaniolă Villarreal, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. În tur, FC Porto s-a impus, pe teren propriu, cu 5-1 şi s-a calificat cu scorul general de 7-4.

FC Porto va încerca să câştige pentru a doua oară Liga Europa/Cupa UEFA, după ediţia din 2003, când echipa era antrenată de José Mourinho.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici