Andrea Pirlo a semnat un contract pe trei sezoane cu Juventus Torino

Mijlocaşul Andrea Pirlo, care nu şi-a prelungit înţelegerea cu campioana Italiei, AC Milan, a semnat, miercuri, un contract pe trei sezoane cu formaţia Juventus Torino, informează Corriere dello Sport.

Urmărește
6 afișări

Pirlo a efectuat marţi vizita medicală, iar astăzi a fost prezentat oficial la gruparea torineză.

"Am ales Juventus pentru că alături de Inter şi Milan este ce mai importantă echipă din Italia, din Europa şi din lume. Au trecut ani buni de când Juventus nu a mai câştigat vreun trofeu , iar eu îmi doresc să ajut această formaţie să câştige din nou. În acelaşi timp, Juventus îmi dă şi mie posibilitatea să câştig în continuare trofee. Nu am decis ce număr voi purta. În zece ani la Milan am jucat 400 de meciuri, dar în ultimul sezon mai mult am stat accidentat. Vreau să revin şi cred că mai pot juca la nivel înalt încă 4-5 ani", a declarat Pirlo la prezentarea oficială.

Andrea Pirlo, în vârstă de 32 de ani, campion mondial în 2006, a evoluat în cariera sa la formaţiile Brescia, Internazionale Milano, Reggina şi AC Milan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici