Săndoi: Ne lipsesc cinci jucători importanţi pentru meciul cu Moldova
"O să avem mai mult timp acum pentru a pregăti meciul de marţea viitoare. Sunt trei jucători accidentaţi, Găman, Gângioveanu şi Bicfalvi, iar Silviu Ilie şi Rusescu sunt suspendaţi. Ei erau jucători care făceau parte constant din lotul nostru", a declarat Săndoi.
"Am convocat şase jucători în premieră, Straton, Grecu, Achim, Bujor, Alexe şi Răduţ, fotbalişti care sper să se integreze cât mai repede. Sunt sigur că o vor face, doarece sunt jucători valoroşi", a mai spus Sănoi.
"Partida cu Moldova este foarte importantă pentru noi. Sperăm să încheiem şi acest meci cu o victorie, deoarece cele trei puncte sunt extrem de importante. Moldova a reuşit o victorie în singura partidă oficială de până acum, cu Letonia. Fotbalul a progresat destul de mult în Moldova. Rezultatele din campania trecută de calificare recomandă Moldova ca un adversar serios", a conchis Emil Săndoi.
Partida România – Moldova, din preliminariile Campionatului European de tineret, ediţia 2009-2011, va avea loc la 8 septembrie, de la ora 20.00, pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova.