Andy Murray şi Venus Williams cotaţi cu şanse la un wildcard la Australian Open

Fostul număr 1 mondial Andy Murray este aproape sigur că va obţine un wildcard la Australian Open, iar Venus Williams, de şapte ori campioană de Grand Slam, este, de asemenea, pe cale să obţină un loc pe tabloul principal.

Urmărește
139 afișări
Imaginea articolului Andy Murray şi Venus Williams cotaţi cu şanse la un wildcard la Australian Open

Sursa foto: Mediafaxfoto

Murray, care a fost de cinci ori finalist la Australian Open, se află în plin reviriment al carierei, după mai multe operaţii la şold, după ce a fost la un pas de retragere. Aflat în prezent pe locul 134 mondial, britanicul a obţinut victorii în faţa vedetelor din Top 10 Jannik Sinner şi Hubert Hurkacz, la sfârşitul anului, indicând că este încă capabil să concureze cu cei mai buni.

La feminin, Venus Williams se află pe locul 318, dar se preconizează că va obţine un wildcard dacă se recuperează la timp după accidentarea la picior, care a forţat-o să se retragă de la US Open.

Anul acesta nu s-a mai organizat niciun turneu de baraj pentru wildcard-uri, din cauza pandemiei, aşa că toate acestea vor fi la discreţia organizatorilor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici