Anemarie Părău s-a transferat la vicecampioana CSM Satu Mare

Componenta naţionalei de baschet feminin a României, Anemarie Părău a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu vicecampioana CSM Satu Mare.

Urmărește
9 afișări

Potrivit anunţului făcut de conducerea clubului sătmărean, în cadrul conferinţei de presă de luni, alte două componente ale echipei naţionale, Andreea Orosz şi Claudia Pop şi-au prelungit contractele cu formaţia antrenată de Dan Fleşeriu.

Cele trei baschetbaliste au fost prezente la conferinţa de presă de luni, în care a fost anunţat şi noul preşedinte al secţiei de baschet de la CSM, Florin Mureşan, care îi succede în funcţie lui Petru Eleş.

"Am venit cu inima deschisă la Satu Mare şi cred că vom avea performanţe împreună. Chiar îmi doresc să iau un trofeu cu această echipă”, a declarat noua jucătoare de la CSM, Anemarie Părău, care a mai evoluat în cariera sa la ICIM Arad, MCM Târgovişte, LMK Sf. Gheorghe, Dexia Namur (Belgia) şi Reims (Franţa).

CSM Satu Mare are programată reunirea în vederea noului sezon în prima săptămână din luna august, până atunci fiind preconizate şi alte transferuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici