Antrenorul Alvaro Magalhaes a fost prezentat la Gloria Buzău
Conducerea Gloriei Buzău l-a prezentat, marţi seară, în jurul orei 22.00, pe portughezul Alvaro Magalhaes, noul antrenor principal al echipei din Crâng, care îl înlocuieşte pe Ştefan Stoica, dat afară după trei eşecuri consecutive în debutul campionatului.
Antrenorul Alvaro Magalhaes a fost prezentat la Gloria Buzău (Imagine: Mediafax/AFP)
Alături de Magalhaes au mai fost prezentaţi şi viitorii săi colaboratori, antrenorul secund englez Bernd McNelly şi preparatorul fizic portughez George Ramiro.
Potrivit patronului Constantin Bucur, propunerea ca Alvaro Magalhaes să fie noul antrenor principal al Gloriei Buzău i-a aparţinut fiului său, Alin, managerul general al clubului din Crâng. "Am vrut să contribuim şi noi cu ceva la schimbarea mentalităţii în fotbalul românesc. Sper ca această mutare să fie benefică pentru fotbalul românesc", a declarat Constantin Bucur despre venirea lui Alvaro Magalhaes care va semna un contract valabil pe trei ani.
La rândul său, tehnicianul portughez a spus că venirea sa la Gloria Buzău reprezintă o mare provocare şi îşi doreşte să ajute echipa să treacă peste momentele mai dificile pe care le traversează acum: "Printr-o muncă eficientă, vom avea şi o poziţie mult mai bună în clasament. Sunt măgulit de ofertă, sunt fericit că am venit să antrenez în România, o mare provocare pentru mine. Vreau să ajut echipa să câştige, să depăşească acest moment mai dificil. Am venit din Portugalia să câştigăm, nu să pierdem!", a spus Magalhaes.
Pentru a se acomoda mai bine şi mai repede cu echipa, Magalhaes, MCNelly şi Ramiro, dar şi toţi jucătorii străini din lot vor lua, săptămânal, lecţii de limba română de la un profesor angajat de club.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO