Prima pagină » Sport » România – Croaţia, scor 3-2 după loviturile de departajare, la hochei pe gheaţă

România – Croaţia, scor 3-2 după loviturile de departajare, la hochei pe gheaţă

Echipa naţională de hochei pe gheaţă a României a învins, duminică, cu scorul de 3-2 (1-0, 1-1, 0-1, 0-0, 1-0) după loviturile de departajare, reprezentativa Croaţiei, în cel de-al doilea meci din grupa A de la Campionatul Mondial under-18, Divizia II, informează site-ul oficial al FRHG.
20 mart. 2011, 23:28, Sport

La finalul timpul de joc, scorul a fost egal 2-2. Golurile din patinoarul de la Braşov au fost marcate de Zsombor Molnar şi Huba Bors pentru România, respectiv Ivan Simunovici şi Ivo Kleb pentru Croaţia.

Unicul gol de la loviturile de departajare a fost înscris de Zsombor Molnar.

În celelalte întâlniri ale grupei disputate astăzi s-au înregistrat următoarele rezultate: Austria – Serbia 12-0 (2-0, 6-0, 4-0) şi Estonia – Noua Zeelandă 14-0 (5-0, 2-0, 7-0).