Patru manechine spânzurate, îmbrăcate cu tricourile echipei AS Roma, au fost găsite lângă Coloseum

Publicat: 05 05. 2017, 12:48
Actualizat: 02 04. 2020, 09:47

Ofiţerii de poliţie au fost atenţionaţi de către trecătorii speriaţi care s-au plimbat noaptea pe străzile de lângă Coloseumul din Roma. Trei dintre cele patru manechine purtând tricourile clubului din capitala Italiei au fost recunoscute ca fiind ale fotbaliştilor Daniele De Rossi, Mohamed Salah şi Radja Nainggolan. Deasupra manechinelor atârnate pe o pasarelă era şi un banner cu mesajul „Un sfat, fără supărare: dormiţi cu lumina aprinsă”.

Jurnaliştii italieni ridică multe semne de întrebare asupra acestui mesaj, nefiind încă clar dacă este din partea suporterilor Romei sau ai lui Lazio, echipa românului Ştefan Radu.

În ultima etapă din campionatul Italiei, AS Roma a pierdut, duminică, scor 1-3, derby-ul capitalei cu Lazio şi poate pierde locul secund în clasament, cu patru etape înaintea finalului de sezon. Roma se află pe locul doi, cu 75 de puncte, la nouă în spatele liderului Juventus, urmată de Napoli, echipa românului Vlad Chiricheş, cu 74. Keita Balde, în minutele 12 şi 85, Dusan Basta, în minutul 50, respectiv Daniele De Rossi, în minutul 45, din penalty, au înscris golurile confruntării de pe Stadio Olimpico.