„Nu ştiu ce îmi doresc, încă nu m-am gândit. Vreau o victorie vineri, cu Buzău, această ar fi cel mai frumos cadou pe care l-aş putea primi. Sigur am mai multe dorinţe, atât pe plan profesional, cât şi personal, dar aceasta, legată de meciul cu Buzăul, ar fi cea mai apropiată. Dacă aş da eu un gol ar fi un cadou şi mai frumos. Dar mai întâi să văd dacă joc, pentru că mă cam doare glezna stânga. M-a faultat un adversar în meciul cu Otopeni şi o să aflu astăzi dacă o să joc sau nu. Deocamdată mă cam doare şi am glezna umflată. Eu sper să joc”, a spus Dilevski.
În altă ordine de idei, managerul tehnic Ovidiu Stângă şi vicepreşedintele clubului, Lucian Mitu, au depus o coroană de flori la statuia lui Ion Oblemenco de la intrararea în stadionul cu acelaşi nume. Fosta glorie a formaţiei Universitatea Craiova ar fi împlinit astăzi 64 de ani. Zece suporteri din „Peluza Cristi Neamţu” au depus şi ei o coroană de flori la statuia fostului fotbalist.
Partida Universitatea Craiova – Gloria Buzău, din cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.00.