Aron Huzu - preşedinte la CCA, Dan Lăzărescu - vicepreşedinte
Fostul arbitru Aron Huzu a fost numit în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar Dan Lăzărescu va fi vicepreşedinte CCA, s-a stabilit, miercuri, în cadrul Comitetului Executiv al FRF.
Aron Huzu - preşedinte la CCA (Imagine: Toni Salabaşev/Mediafax Foto)
"Am termen o lună şi jumătate, până se termină campionatul, în care să-mi formez o echipă. Domnul Lăzărescu va fi vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. Cu el voi lucra precis, deoarece eu îl cunosc foarte bine. În asemenea momente nu cred că e nevoie de felicitări ţinând cont de situaţia arbitrajului românesc. Am acceptat această funcţie în momentul în care preşedintele Mircea Sandu m-a întrebat dacă accept să fiu pe lista celor propuşi. De atunci nu puteam să mai dau înapoi", a spus Huzu.
Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Nicolae Grigorescu, care deţinea şi prerogative de preşedinte al CCA, şi-a depus, joi, demisia din funcţia pe care o deţinea. Nicolae Grigorescu a preluat prerogativele de preşedinte al CCA la 16 aprilie printr-o decizie a Comitetului Executiv al FRF.
El l-a înlocuit pe vicepreşedintele Marcel Lică, cel care s-a autosuspendat de la conducerea CCA, după ce numele său a fost implicat în cazul de corupţie din arbitrajul românesc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Ulterior, Lică a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de Tribunalul Argeş, sub acuzaţia de luare de mită. Fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, reţinut preventiv pentru 29 de zile în acelaşi caz, şi-a trimis, la 15 aprilie, demisia prin fax la sediul FRF.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO