Arsenal: E problematic de ajuns la stadionul Steaua

Gruparea Arsenal Londra le atrage atenţia suporterilor englezi, pe site-ul său oficial, că este problematic să ajungă la stadionul din Bulevardul Ghencea pentru meciul cu Steaua din Liga Campionilor, din cauza restricţiilor de circulaţie, şi le oferă soluţii de transport.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Arsenal: E problematic de ajuns la stadionul Steaua

Arsenal: E problematic de ajuns la stadionul Steaua

"Este problematic să ajungi la stadionul din Bulevardul Ghencea. Toate străzile din zonă sunt închise ore întregi înainte şi după meci, iar interdicţia se aplică şi mijloacelor de transport în comun. Va trebuie să mergeţi cel puţin doi kilometri (de la hotelul Marriott, faceţi dreapta şi tot înainte). Pentru a ameliora aceste probleme, clubul a aranjat transport pentru fanii englezi care vin independent, din centru până la stadion, pentru şapte lire sterline de persoană. Mijloacele de transport vor pleca între orele 20.00-20.45, din Piaţa Parlamentului", a scris site-ul oficial al grupării londoneze.

Preţul pachetului de călătorie la Bucureşti, în cadrul excursiei organizate de Arsenal, este de 319 lire sterline, biletul de meci urmând să fie plătit separat. La meciul de la Londra, care se va juca la 12 decembrie, în ultima etapă a grupei, preţurile biletelor vor varia între 13 şi 66 de lire sterline.

Partida Steaua - Arsenal Londra va avea loc marţi, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în etapa a doua a grupei H a Ligii Campionilor, şi va fi transmisă în direct de Pro TV.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici