Tot în această săptămână, când s-a încheiat faza grupelor Ligii Campionilor, Real Madrid, care a învins echipa Malmo cu scorul de 8-0, a egalat recordul competiţiei, stabilit de Liverpool în 2007, la un meci cu Beşiktaş. De asemenea, pentru prima dată doi jucători (Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema) au înscris ce cel puţin trei ori în acelaşi meci.
Real Madrid a trecut de faza grupelor pentru a 19-a oară consecutiv.
Iker Casillas (FC Porto) a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate în Liga Campionilor – 158. Pe locul doi în top se află Xavi Hernandez, cu 157 de jocuri.
KAA Gent a devenit prima echipă belgiană calificată în optimile Ligii Campionilor. În sezonul 2000/2001, Anderlecht s-a clasat pe primul loc în grupa G în prima fază, dar a fost eliminată în a doua fază a grupelor (locul 3 în grupa D).
FC Barcelona a încheiat faza grupelor neînvinsă pentru al zecelea sezon, iar Dinamo Kiev a pus capăt unei serii de zece eliminări în grupe.
Thomas Muller a devenit, la meciul Bayern Munchen – Olimpiakos, scor 4-0, din 24 noiembrie, la vârsta de 26 de ani şi 72 de zile, cel mai tânăr jucător cu 50 de victorii în LC.
Toate cele 16 echipe calificate în optimile Ligii Campionilor au început sezonul din faza grupelor. Formaţiile venite din play-off nu au reuşit calificarea.