Artur Jorge, fundaşul dorit de FCSB, asemănat de către Ioan Timofte cu Fernando Couto
„L-am văzut în ultimii doi ani destul de des. A jucat multe meciuri la Braga, mie mi-a plăcut. E un jucător tânăr, are o marjă importantă de a progresa. Cred că poate ajuta Steaua. E un jucător în genul lui Fernando Couto, robust, puternic. L-aş asemăna şi cu Fernando Varela, dintre jucătorii care au trecut şi pe la noi, dar puţin mai bun cu mingea la picior, dar inferior la marcaj”, a declarat Timofte la ProSport LIVE.
În vârstă de 23 de ani, Artur Jorge este cotat la un milion de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de. În sezonul trecut, el a jucat în 28 de meciuri pentru Braga, în toate competiţiile.