„Pasiunea mea a început când aveam şapte ani … Niciodată nu am putut să merg şi nu aveam bani”, a declarat Vanzini, acum în vârstă de 100 de ani, pentru Reuters.
Supravieţuitor al Holocaustului, Vanzini aşteaptă acum cu nerăbdare confruntarea de miercuri din semifinalele Ligii Campionilor împotriva rivalilor din oraş, AC Milan, şi va urmări meciul din prima manşă din confortul căminului său de bătrâni din oraşul Padua, în nordul ţării.
„L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea bucuria victoriei lui Inter şi sper că va fi de acord”, a spus el, purtând un tricou al lui Inter cu numele său înscris pe spate.
„Aş face orice (pentru o victorie), inclusiv (să renunţ la) mica mea pensie”.
Soldat în armata italiană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Vanzini a fost capturat de germani ca prizonier de război după ce Italia s-a predat aliaţilor în 1943 şi a supravieţuit ultimelor luni ale conflictului în lagărul de concentrare nazist de la Dachau.
După ce s-a întors acasă, a lucrat ca şofer de autobuz şi camion.
Vanzini, care a primit de la club tricoul lui Inter pentru a marca cea de-a 100-a aniversare, a început să depună mărturie despre experienţele sale legate de Holocaust la începutul anilor 2000.
Îşi începe dimineţile privind pe fereastră, aşteptând ca poştaşul să îi livreze la Gazzetta dello Sport, cel mai popular ziar sportiv din Italia. De asemenea, are un iPad şi a învăţat să urmărească sportul din aplicaţii.
„În trecut, obişnuiam să-mi vizitez prietenii care aveau un televizor… iar dacă conduceam autobuzul le spuneam oamenilor: „Nu strigaţi, vă rog, trebuie să ascult ceva”.” Era vorba de comentariile radiofonice ale meciurilor lui Inter.
Îl admiră pe managerul echipei, Simone Inzaghi, spunând că a făcut „foarte puţine greşeli”. Dar are o sugestie pentru a ajuta echipa să învingă Milan şi să ajungă în prima finală a Ligii Campionilor din 2010 încoace.
„În prima repriză, nu trebuie să obosim prea mult, fiecare trebuie să stea la locul lui”, a spus el.