Prima pagină » Sport » ASA Târgu Mureş poate relua disputarea meciurilor pe propriul stadion

ASA Târgu Mureş poate relua disputarea meciurilor pe propriul stadion

Gruparea ASA Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că partida de pe teren propriu cu CSMS Iaşi, programată, vineri, de la ora 22.30, în etapa a XXII-a a Ligii I, se va disputa pe arena proprie, Stadionul Trans-Sil.
ASA Târgu Mureş poate relua disputarea meciurilor pe propriul stadion

„Clubul nostru a îndeplinit toate măsurile solicitate şi a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, partidele de pe teren propriu urmând să se desfăşoare pe Stadionul Trans-Sil din Tîrgu-Mureş”, se arată într-un comunicat al grupării.

Din cauza faptului că Stadionul Trans-Sil nu respecta normele de securitate împotriva incendiilor, echipa antrenată de Cristiano Begodi a disputat două partide pe Cluj Arena, cu FC Viitorul (scor 2-2) şi cu Steaua (scor 1-1).

Pentru a obţine autorizaţia ISU, clubul ASA Tîrgu-Mureş a derulat ample lucrări de reamenajare la Stadionul Trans-Sil. Astfel, a fost redusă capacitatea stadionului pentru a asigura spaţiu suplimentar pentru spectatori, a fost construită o nouă cale de acces în Peluza Nord, au fost lărgite căile de acces în cadrul tribunelor, fiind executate şi alte lucrări.