12:30
Dinamo Kiev s-a calificat greu şi dramatic în semifinalele Cupei Ucrainei, miercuri seara, pe teren propriu, în compania celor de la Kolos Kovalivka.
După 120 de minute de joc rezultatul a fost 0-0, trecându-se la lovituri de departajare. Primele 3 serii de lovituri au fost valorificate, după care fiecare din cele două combatante au ratat câte două execuţii. În a şasea serie, oaspeţii au mai ratat şi a treia oară consecutiv, fiind astfel eliminaţi din competiţie.
Meciul s-a jucat cu număr redus de spectatori, o parte din suporterii lui Dinamo exprimându-şi nemulţumirea faţă de jocul echipei şi faţă de Mircea Lucescu.