Astra Ploieşti – Universitatea Craiova, scor 2-2, în Liga I

Publicat: 21 08. 2010, 22:05
Actualizat: 07 03. 2017, 05:02

Golurile au fost înscrise de Popara ’38 şi Rohat ’66 (penalti) pentru Astra, respectiv Alexandru Piţurcă ’29 şi Ciucă ’75 pentru Universitatea Craiova.

0-1: Piţurcă a interceptat balonul aproape de mijlocul terenului la o greşeală a lui Nogo, a scăpat singur către poartă şi a înscris cu un şut de la aproximativ 15 metri.

1-1: Popara a egalat dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral stânga.

Centralul Adrian Comănescu a acordat penalti pentru Astra, în minutul 66, la un fault în careu al lui Găman asupra lui Fatai.

2-1: Lovitura de la 11 metri a fost executată de Rohat, care a adus echipa sa în avantaj pe tabela de marcaj.

2-2: Ciucă a restabilit egalitatea cu o lovitură cu capul din trei metri, după un corner de pe partea dreaptă executat de Gângoiveanu, la care mingea a fost deviată la colţul scurt de fundaşii Astrei.

Astra: 12. Ebede – 4. Mihalache, 5. Rohat, 24. Nogo, 25. Crăciun (9. Vădrariu ’79) – 6. Paulinho, 8. Seto Takayuki, 14. Pătraşcu (19. Lukacs ’83), 20. Stan (16. Florea ’73) – 18. Popara – 21. Fatai. Antrenor: Mihai Stoichiţă.

Universitatea Craiova: 21. Lung – 18. Dănănae, 7. Găman, 4. Iliev, 6. Ciucă – 3. Lopes – 77. Wobay (23. Gargorov ’60), 30. Prepeliţă, 28. Gângioveanu (19. Stoianof ’75), 92. Roman (20. Dina ’68) – 27. Al. Piţurcă. Antrenor: Aurel Ţicleanu.

Cartonaşe galbene: Popara ’22, Rohat ’84 / Lopes ’38, Iliev ’51, Găman ’66, Stoianof ’84

Arbitri: Adrian Comănescu – Radu Ghinguleac, IuliusTimar – Georgian Ionescu

Observatori: Pavel Peniu, Constantin Zotta.

La meci au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.