„În Manchester, impactul pe termen lung al pandemiei asupra sănătăţii mintale a tinerilor a fost evidenţiat ca o preocupare majoră în rândul părinţilor şi al tutorilor acestora. Activitatea fizică, inclusiv fotbalul, poate juca un rol important în îmbunătăţirea sănătăţii mintale şi a bunăstării tinerilor.”, spun cei de la Manchester City în prezentarea proiectului lor.
Aceştia şi-au propus să strângă fonduri, organizând o expoziţie cu fotografii ale jucătorilor echipei de fotbal, cu autograf şi înrămate. Acestea sunt scoase la licitaţie, banii urmând a fi alocaţi unei campanii de conştientizare şi înţelegere a afecţiunilor mintale în rândul tinerilor din Manchester.
Banii strânşi din această licitaţie prin organizaţia caritabilă „City in Community” vor sprijini proiectul denumit City Thrive, axat pe îmbunătăţirea stării de sănătate mintală.
Proiectul va îngloba acţiuni de conştientizare şi înţelegere a problemelor de sănătate mintală în în rândul a câtorva mii de tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, implicând personal instruit cu cunoştinţele necesare pentru a identifica şi a sprijini participanţii.
Până în acest moment, cea mai apreciată fotografie semnată şi înrămată este cea în care apar alături Pep Guardiola şi Sergio Aguero, pentru aceasta oferindu-se suma de 636 de lire sterline.
Sergio Aguero apare şi pe fotografiile plasate pe locurile 2 şi 3 din punct de vedere al sumelor licitate, pentru acestea oferindu-se 578, respectiv 231 de lire sterline.
Licitaţiile încep de la suma minima de 173 lire sterline, iar acţiunea va fi închisă la 1 august.