Prima pagină » Sport » Jean Pascal inspirat de Lucian Bute: Când crezi în tine şi munceşti, poţi face orice

Jean Pascal inspirat de Lucian Bute: Când crezi în tine şi munceşti, poţi face orice

Pugilistul Jean Pascal a declarat că l-a inspirat prestaţia lui Lucian Bute în confruntarea din noiembrie cu James DeGale, el precizând că a învăţat că atunci când crezi în tine poţi face orice, informează journaldemontreal.com.
Jean Pascal inspirat de Lucian Bute: Când crezi în tine şi munceşti, poţi face orice
Leila Bolat
15 ian. 2016, 16:54, Sport

„Este adevărat că prestaţia lui Lucian m-a inspirat. Am reţinut un lucru: atunci când planeta Terra este împotriva ta, dacă tu crezi în tine, munceşti şi eşti disciplinat poţi face orice. Toţi experţii preconizau că va fi distrus de DeGale, chiar şi cei din Quebec. Însă Lucian ştia că mai poate arăta un box bun”, a spus Pascal.

Jean Pascal a fost adversarul lui Lucian Bute în ianuarie 2014, când s-a impus la puncte în faţa românului.

La 28 noiembrie 2015, Bute a fost învins de James DeGale, prin decizia unanimă a arbitrilor, într-un meci disputat la Quebec, britanicul rămânând astfel deţinător al centurii de campion IBF la categoria supermijlocie. Arbitrii-judecători au decis victoria lui DeGale, cu scorul de 117-111, 116-112, 117-111, publicul canadian fluierând copios la anunţarea deciziei. După acest meci, Lucian Bute s-a declarat dezamăgit de decizia arbitrilor, dar mândru de performanţa sa.