Prima pagină » Sport » Irina Fetecău s-a calificat în sferturi de finală la turneul ITF de la Casablanca

Irina Fetecău s-a calificat în sferturi de finală la turneul ITF de la Casablanca

Jucătoarea de tenis Irina Fetecău, cap de serie numărul 5, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Casablanca (Maroc), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Irina Fetecău s-a calificat în sferturi de finală la turneul ITF de la Casablanca
Traian Terzian
18 nov. 2015, 17:20, Sport

Fetecău a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-3, 6-2, după o oră şi trei minute, pe Miriana Tona (Italia) şi va juca, în sferturile de finală, cu sportiva Camelia-Elena Hristea, care a trecut, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, după o oră şi 49 de minute, de Anna Morgina (Rusia), a doua favorită a competiţiei.

Jucătoarea Cristina Adamescu, cap de serie numărul 8, a beneficiat, în turul doi, de abandonul sportivei Dorien Cuypers (Belgia), venită din calificări, la scorul de 6-1, 3-0, şi va juca, în sferturile de finală, cu italianca Corinna Dentoni, a treia favorită a competiţiei, care a trecut, cu scorul de 6-0, 6-0, de Mariana Drazici (Croaţia), venită din calificări.